Friday, January 27, 2017

Culturiștii și femeile

De multe ori am văzut culturiști care după mari competiții, în câteva cuvinte aduc mulțumiri antrenorilor, sponsorilor, conducerilor de la club, organizatorilor și ceva mai la urmă, parcă tras la indigo, aduc mulțumire pentru suportul de care s-au bucurat din partea iubitei sau logodnicei sau soției.
Trebuie spus din start că femeile care stau alături de culturiști sunt niște martire pentru că:
- ei sunt preocupați de antrenamente și alocă foarte mult timp acestora;
- costurile legate de acest sport sunt de cel puțin 2.000 lei și reprezintă foarte mult din câștigurile lor;
- regimul alimentar și de odihni presupun o disciplină în contradicție cu distracția;
- viața personală a unui culturist este asemenea cu cea a toreadorului de dinaintea unei coride;
- elementele de stres ce preced concursurile sau pe durata ciclului de pregătire îi fac foarte dificili.
Un culturist nu este în principal un tip care are un corp sculptat, care pe stradă face foarte multe persoane de sex opus să ofteze din greu, ci este un sportiv care față de fotbaliști prin aceea că: 
- nu au salarii exagerat de mari;
- ei dau bani pentru dietă, nu primesc;
- disfuncționalitățile distrug performanța;
- antrenamentele sunt autoimpuse;
- performanța depinde 100% de sportiv;
- evoluția este de sub 10 minute într-un concurs;
- transmisiile tv sunt foarte limitate;
- spectatorii sunt cu mult mai puțini;
- sponsorizările sunt extrem de limitate;
- libertatea de mișcare este mică;
- lipsesc mecanismele de garantare;
- interesul publicului este cu mult mai mic;
- lipsește luxul, opulența și cardul;
- cluburile de culturism sunt altfel decât FC-urile;
- confruntările nu sunt 1 la 1, ci n la n;
- ierarhizările sunt individuale nu de grup;
- erorile individului nu se diluează spre un grup;
- pauzele lungi presupun eforturi exponențiale.
În acest context, culturiștii sunt categoria de sportivi speciali care au o viață personală, de asemenea, specială, care caracterizată prin:
- discreție;
- constanță;
- profunzime;
- sensibilitate;
- optimism;
- deschidere;
- încredere.
De aceea mulți dintre culturiști apar în public zâmbitori și mai ales încrezători în munca pe care ei o fac. Persoanele cărora ei le acordă totala încredere și afecțiune, reprezintă repere de foarte mare importanță, ceea ce îi face să evolueze în carieră cu și mai multă siguranță, cu și mai mult elan pentru a fi mai sus și mai sus pe podiumuri. Am cunoscut o serie de sportivi și am văzut că sunt familiști convinși, au familii foarte frumoase. Unii dintre ei chiar și-au dus băieții la sălile de forță și continuă tradiția la care ei au avut o contribuție foare mare și au  deschis drumuri largi. Am văzut pe vremea când mergeam să văd spectacolele care erau acele Campionate Naționale de Culturism cu săli pline, unde se ovaționa și unde sportivii trăiau intensitatea luptei și se bucurau de victorii, am văzut ziceam, multe tinere care tremurau alături de sportivi și acolo pe locurile lor din sală tremurau la fiecare decizie a arbitrilor, când era vorba de a selecta, respectiv, de a elimina. Așa este viața. N-am vorbit despre culturiști divorțați, despre culturiști dezamăgiți, despre culturiști părăsiți. Este în natura mulțimii bărbaților adevărați de a avea printre ei și fericiți și nefericiți și de alte tipuri, căci altfel, viața ar fi plată, necolorată și banală, ceea ce ar fi dezgustător pentru specia noastră de bărbați ce ne credem că suntem. Culturiștii în proporție covârșitoare sunt bărbați tineri, iar tinerețea își cere drepturile ei, iar dreptul de a fi iubit, deși nu este înscris în Constituție, este un drept de nerefuzat din partea femeilor care știu să aprecieze omul la adevărata lui valoare, nu ca ambalaj.


(27 ianuarie 2017)

No comments:

Post a Comment